ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB. De asemenea, în programul dedicat Zilei Culturii Naționale de la ARCUB – Hanul Gabroveni se înscrie și expoziția „Universul lui Salvador Dalí” care beneficiază de un program prelungit și va fi deschisă pentru vizitatori până la miezul nopții.
Peste 10.000 de iubitori de artă au vizitat expoziția în primele săptămâni de la deschiderea acesteia. Ca urmare a interesului accentuat manifestat de public, în ziua de 15 ianuarie vizitatorii vor putea admira cele 170 de lucrări autentice Salvador Dalí conform unui program special, în intervalul orar 10.00-24.00. Un adevărat periplu în universul suprarealist al cunoscutului artist catalan, prin sculpturi impresionante în mărime naturală, precum Femeia timpului, sculpturi-bijuterii din aur și diamante, precum Îngerul triumfător, sau ilustrații ce introduc privitorul într-o reinterpretare suprarealistă a unor opere clasice, precum Mult zgomot pentru Shakespeare, expoziția este o veritabilă celebrare a valorilor culturii universale.
Cunoscută pentru pasiunea și profunzimea cu care interpretează genuri muzicale variate, Corina Sîrghi va urca pe scena Sălii Mari de la ARCUB alături de Shaun Williams (acordeon), Costel Nechita (contrabas), Meltiade Mihalache (vioară), Marian Șerban (țambal), Toma Dimitriu (pian) și Alex Mike (contrabas) și le va oferi spectatorilor un repertoriu complex, de la balade emoționante până la piese ritmate, pline de energie, o varietate de selecții muzicale ce ilustrează diversitatea culturală națională, aducând astfel, în prim-plan, un strop de autenticitate cu fiecare interpretare.
„Cu prilejul Zilei Culturii Naționale vom cânta muzică românească – o serie de medalioane folclorice și alte câteva lucrări din muzica ușoară. Suntem atât de norocoși că avem atâtea versuri frumoase și o limbă de care nu se apropie mulți, este numai și numai a noastră. Nu cred că se mai cântă undeva așa frumos despre dragoste, orașe și multe altele, cum se cântă la noi. Suntem nerăbdători să împărtășim publicului emoțiile și cântul autentic românesc cu prilejul acestei zile speciale pentru noi toți, românii, în acest concert special de la ARCUB.” (Corina Sîrghi)
Biletele pentru concertul Corina Sîrghi au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online de pe Arcub.ro, Entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (Strada Lipscani nr. 84-90). Prețul unui bilet este de 35 lei. De asemenea, biletele pentru expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB pot fi achiziționate, la prețuri variabile în funcție de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, Entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53). Accesul în spațiul expozițional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53.
Ziua Culturii Naționale a fost stabilită, prin lege, începând cu 2011, la 15 ianuarie, marcând ziua nașterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). Anul acesta se împlinesc 174 de ani de la nașterea poetului, cel care, potrivit lui Garabet Ibrăileanu, a reprezentat un „eveniment aproape inexplicabil în literatura noastră” și „care a creat pe de-a-ntregul limba poeziei românești”. Considerat un geniu al literaturii române, Mihai Eminescu a lăsat moștenire un corpus impresionant de opere literare, caracterizate prin profunzimea gândirii, originalitatea exprimării și sensibilitatea artistică. În opera sa, Mihai Eminescu a ilustrat într-un mod unic frumusețea limbii române, promovând identitatea culturală și tradițiile naționale. Astfel, Ziua Culturii Naționale devine un prilej de a celebra aceste valori, de a recunoaște rolul esențial al culturii în conturarea identității naționale. În contextul acestei zile se desfășoară numeroase evenimente și manifestări artistice, de la concerte și spectacole teatrale până la expoziții și conferințe, toate având scopul de a evidenția diversitatea și bogăția culturii române.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
(Copyright foto: Gicu Boboc / ARCUB)