Cei peste 25.000 de vizitatori care au intrat în Universul lui Salvador Dali reprezintă un bun motiv pentru prelungirea expoziției până în data de 18 mai, după care aceasta va merge la Wiener Stadthalle. Așadar, doar o lună și 10 zile pentru întâlnirea cu Salvador Dali, în care publicul va avea parte de numeroase surprize.
Iubitorii de artă se mai pot întâlni la Cluj cu lumea suprarealistă a lui Salvador Dali doar până în 18 mai. Interesul mare pentru această expoziție, plus programările grupurilor școlare din Cluj și împrejurimi, au determinat organizatorii să prelungească perioada de vizitare până în 18 mai, când ultima zi ar fi trebuit să fie 30 aprilie. Este unica prelungire posibilă, deoarece, de la finalul lunii mai, Universul lui Salvador Dali va pleca la Viena, la Wiener Stadthalle. Așadar, cine nu a văzut expoziția la Cluj ar trebui să se grăbească, pentru că, altfel, prețul ei de intrare va include și prețul unui city break la Viena.
Perioada următoare aduce publicului, pe lângă premiera DALI SHOW din 10 aprilie, și campania Dali intră în scenă, prin care publicul teatrelor și operelor de stat din Cluj-Napoca poate achiziționa de la agențiile de bilete ale acestora experiențe culturale combinate, respectiv bilete la spectacolele acestor instituții culturale, plus bilete la expoziția Universul lui Salvador Dali, la prețuri speciale. Vor continua atelierele de ilustrație pentru copii din fiecare sâmbătă, atelierele creative pentru grupurile școlare, iar în perioada de Paști vor fi numeoroase reduceri la produsele din shop, tocmai pentru a încuraja publicul înspre cadouri de artă.
Începutul lunii mai va aduce noi surprize, cum ar fi o tombolă cu o miză ispititoare, constând într-o litografie Salvador Dali, iar pe final de expoziție vor fi evenimente importante, care merită urmărite.
Cluj-Napoca este cel mai mic oraș din cele peste 100 de orașe care au găzduit cea mai importantă colecție de sculpturi semnate de Salvador Dalí din lume – Universul lui Salvador Dalí. Casa Hintz, una dintre cele mai emblematice clădiri istorice ale orașului, este spațiul în care iubitorii artei lui Dali pot admira peste 170 de lucrări ale marelui artist, incluzând sculpturi monumentale, litografii, gravuri și miniaturi din aur și diamante. Experiența poate fi completată cu o călătorie în (supra)realitatea virtuală (VR), unde vizitatorii sunt ghidați chiar de Dalí într-o călătorie unică prin universul său artistic.
Program și bilete
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” este deschisă zilnic, între orele 11:00 – 20:00, iar în
weekend între 10:00 – 20:00, cu ultima intrare permisă cu o oră înainte de închidere.
Biletele pot fi achiziționate online de pe entertix.ro, dar și fizic, direct de la Casa Hintz (str. Regele Ferdinand, nr. 1) sau din librăriile Cărturești din Cluj-Napoca.